Skip to main content

Din când în când mai sunt întrebată: “Cum ai învățat engleză așa bine?” 

Nu cred că e o surpriză pentru nimeni când zic că am învățat-o de la televizor. În anii 90, TV-ul nu era tot tradus în română. Aveam câteva canale românești și toate celelalte erau preluate din afară. Pe mine mă plictisea TV-ul clasic. Simțeam că emisiunile erau proaste și mă fascinau mai mult show-urile de pe Animal Planet, Discovery Channel și cele de pe MTV. Erau cool… erau genul de TV pe care îl voiam eu. 

Dar nu a fost doar TV-ul. Mama a jucat un rol important în a mă face să nu-mi fie frică de vorbit în altă limbă. Și ea știa limba engleză și era ahead of her time. Am fost norocoasă să cresc într-un mediu deschis la cultura din afară. Vorbea cu mine în engleză, mai ales în primii ani din viață. Până la internet, mama scria scrisori. Avea oameni de prin țară și din afară cu care comunica prin scris. Și când zic scrisori, mă refer la pagini interminabile, zeci. Și ei îi plăceau emisiunile alea despre animale și documentarele. TV-ul în principal rula în engleză. Desenele de pe Cartoon Network erau nelipsite zi de zi. Întreabă pe oricine care a copilărit în perioada aia și îți va zice că desenele netraduse au fost o binecuvântare. Aveam 7-8 ani și deja știam engleză și datorită muzicii pe care mama o asculta.

La scoală, profesorul ne preda gramatică și în capul meu deja știam lucrurile alea, doar că începusem să înțeleg și de ce se zicea așa. Gramatica m-a ajutat să consolidez cunoștințele, dar nu m-a ajutat să vorbesc sau să am un nivel prea avansat. Făceam exercițiile mecanice, dar adevărata minune se întâmpla când ascultam muzică, când încercam să repet cu voce tare și când mă uitam la aceleași desene ani și ani la rand. Nu aveam nevoie de traducere sau să aflu ce înseamnă un cuvânt. Pur și simplu mă uitam la ele, iar ele se repetau. Așa am descifrat semnificația cuvintelor, frazelor și a limbii folosite zi de zi.

Prin școală și liceu nu am vorbit prea multă engleză. O înțelegeam și am rămas expusă la limbă prin TV și internet. La 21 de ani am călătorit în America. M-am mirat și eu de cât de bine o vorbeam. Nu numai pronunția, dar și alegerea cuvintelor. Vezi tu, asta face expunerea repetată la ceva. Te face să reții lucrul ăla, ca atunci când fredonezi o melodie pe care ai ascultat-o de mult prea multe ori. Pentru că ai auzit-o acasă, în mașină, în oraș sau pe telefon. Ai ascultat-o de atât de multe ori că îi știi versurile fără să fi încercat să le reții. 

Acum că am devenit profă de engleză, citesc de importanța input-ului în învățare. Input se referă la tot ceea ce citim și ascultăm în engleză. Avem nevoie de cantități foarte mari de input ca să fim competenți într-o altă limbă. Nu e de ajuns să învățăm cu cartea în mână sau să citim un text de o pagină. Avem nevoie de cantități MASIVE de input. 

Nu ne ajută deloc faptul că ne uitam la TV în română, Youtube tot în română, internetul tot în română, la muncă tot în română ca mai apoi să zicem că vrem să învățăm engleză și nu putem. E normal. Nu o poți învăța dacă nu dai de ea pe nicăieri. Degeaba faci o oră de engleză pe săptămână dacă în restul timpului nu ai contact cu ea. 

Asta încurajez în lecțiile mele. Expunerea la engleză în afara orelor de curs. La curs te ajut să consolidezi, te ghidez să fii capabil să o vorbești liber. Limba o înveți după ce închizi Zoom-ul și te pui în situații în care ești forțat/ă să o vorbești, când deschizi Tik Tok-ul și dai scroll printre video-uri în engleză, când te uiți la un serial și faci urechea pâlnie să înțelegi ce zic aia acolo, când cauți versuri online să înțelegi ce zice într-o melodie ca mai apoi să o poți fredona. Transformă-ți obiceiurile zilnice în ceva din care chiar poți beneficia. 

Am 35 de ani și pot spune că învăț engleză de 33. De 33 de ani eu încă nu am terminat de învățat. E un proces care îți ia o viață întreagă și nu se termină. Întotdeauna există loc de perfecționare. Ce nu am încetat să fac în 33 de ani e: 

  • Să am TV-ul în principal pe emisiuni în engleză
  • Să am setate subtitrările pe engleză
  • Să lucrez în engleză zi de zi
  • Să fiu curioasa de fraze și cuvinte noi
  • Să caut pe Google în engleză (în română nu găsesc nimic din ce am nevoie)
  • Să schimb limba la aplicații (e ciudat în română)
  • Să citesc cărți în engleză (chiar și cu voce tare să îmi perfecționez pronunția și fluența)
  • Să ascult muzică și să le caut versurile
  • Să încerc să pronunț mai bine cuvinte prin imitare și să încerc de 20 de ori până îmi iese.
  • Să încerc să repet fraze cu intonație prin imitare.

Da, da. Asta fac și astăzi. Dacă faci macar câteva din toate astea, felicitări! Ține-o tot așa! Dacă nu, începe cu câte o schimbare mică, apoi mai adaugă una, și încă una și tot așa. 

Ai răbdare cu tine, e un proces care durează, iar succesul pe termen lung e garantat dacă nu te dai bătut/ă!

Alex

Adulții își doresc să urmeze cursuri de engleză online cu o abordare relaxată și prietenoasă, departe de metodele convenționale (booooooring) de predat. Așa a luat naștere proiectul Thisisnotaschool, unde cursanții nici nu își dau seama că participă la o lecție de engleză. Ei simt că iau parte la discuții interactive, fun, prin care învață într-un mod natural. Eu prefer să pun accentul pe tehnici moderne destinate celor care vor să învețe engleză și să își atingă obiectivele de dezvoltare profesională și personală. Adică vorbim despre orice, nu doar despre „ce-am avut noi de pregătit pentru azi”... :)

Leave a Reply